Lista Caselor Regale prezente la funeraliile Regelui Mihai


Regele Mihai

Regele Mihai I al României 

 

Majestatea Sa Regele Mihai a murit în data de 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la locuința sa din Elveția. Slujba religioasă va avea loc pe 16 Decembrie la Patriarhia Română, iar înmormântarea va avea loc în aceeași zi, la Curtea de Argeș lângă Regina Ana, care a murit anul trecut.

 

Printul Charles

 Charles, Prințul de Wales

 

Charles, Prințul de Wales, a fost primul care a confirmat prezența la funeralii, încă din data de 10 decembrie. Regele Mihai a fost văr de gradul al treilea cu Regina Elisabeta a II- a Marii Britanii. Regina Ana l-a cunoscut pe regele Mihai al României la nunta principesei Elisabeta a Marii Britanii, în noiembrie 1947, cei doi logodindu-se înainte de întoarcerea regelui în România.

 

Regele Mihai si Regina Elisabeta

Regele Mihai alături de Regina Elisabeta, în poza de grup la Castelul Windsor

 

Membrii familiei regale din Serbia au confirmat în data de 12 decembrie că la înmormântarea Regelui Mihai I al României vor participa Prințul Alexandru și Prințesa Katherine.

 

Pe de altă parte, membrii familiei regale din Norvegia nu vor trimite nici un participant, conform Royal Central.

 

Un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române a declarat pentru Royal Central că din partea familiei regale a Spaniei, vor fi prezenți la slujba de înmormântare Regele Juan Carlos și Regina Sofia.

 

Regele Mihai si Regina Sofia

Regele Mihai și Regina Sofia a Spaniei

 

Regina Sofia a Spaniei a fost domnişoară de onoare la nunta Regelui Mihai şi a Reginei Ana, în 1948, la Atena. De altfel, cele mai strânse relaţii pe care le-a avut Familia Regală din România au fost cu Familia Regală a Greciei. Relaţiile de rudenie dintre cele două Case Regale au început odată cu căsătoria dintre Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, mama regelui Mihai.

 

Regina Ana-Maria a Greciei și-a confirmat prezența la funeraliile din 16 decembrie. În ziua morții Regelui Mihai, fiul acesteia Prințul Pavlos a scris pe tweeter: ”Regele Mihai al României a murit la vârsta de 96 de ani. Unchiul meu a fost un om blând și bun care a ajutat la mii de oameni din țara sa până la sfârșitul lui WWII. Odihnească-se în pace.”


De asemenea, Casele Regale din Bahrain, din Orientul Mijlociu, și Japonia au anunțat că vor trimite reprezentanți, dar nu se știe încă pe cine.


Iată lista Caselor Regale care și-au confirmat până acum prezența:

 

                 Belgia: Princess Astrid and Prince Lorenz

                Bulgaria: King Simeon II

                Grecia: Queen Anne-Marie

                 Luxemburg: Grand Duke Henri

                 Serbia: Crown Prince Alexander and Crown Princess Katherine

                 Spania: King Juan Carlos and Queen Sofía

                 Suedia: King Carl XVI Gustaf and Queen Silvia

                 Regatul Unit al Marii Britanii: The Prince of Wales

 

Lista va fi actualizată în zilele următoare.

 




Adaugata pe : 14 Decembrie 2017.


← Înapoi



nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii


Enter Code >