De la nemți, cu dedicație: Măturați-vă în fața ușii!


strada Mannheim

 

pliant curatenie

”Măturatul în fața propriei uși!” - este îndemnul nemților pentru cetățenii români

 

Administrația locală din orașul Mannheim a împărțit mii de pliante în limba română pentru păstrarea curățeniei.

 

Chiar dacă traducerea din germană în română i-a amuzat pe mulți, mesajul scris pe fluturașe este destul de clar: ”proprietarii de terenuri și case poartă răspunderea generală pentru curățarea și serviciul de iarnă pe trotuarul propriu. Vă rugăm să dezafectați măturătura în containerul dumneavoastră pentru gunoi rezidual!”

 

Autoritățile germane din Mannheim au luat decizia de a distribui mii de pliante pe străzile orașului, în special în districtul Neckarstadt-Vest, după ce sute de locuitori s-au plâns de mizeria de pe străzi. Acestea sunt tipărite în germană, română, engleză, turcă, italiană, bulgară, poloneză și arabă.

 

"În ultima perioadă am alocat resurse suplimentare pentru a asigura curățenia în zona Neckarstadt-Vest în comparație cu alte districte ale orașului Mannheim. Cu toate acestea, pe unele străzi predomină gunoaiele, pentru că nu toată lumea înțelege a curăța trotuarul din fața ușii sale. Cu ajutorul pliantului multilingv îi îndemnăm pe locuitorii din Neckarstadt-Vest să-și asume acest lucru", a declarant Stefan Klockow, directorul operațional al managementului deșeurilor. Acesta nu a dorit însă să comenteze dacă pliantele publicate în mai multe limbi, în special în limba română, au vizat membrii unei anumite comunități.


Prin acest demers autoritățile speră să conștientizeze locuitorii că păstrarea curățeniei din fața casei revine și proprietarului, chiriașului sau locatarului, în conformitate cu reglementările privind curățarea trotuarelor adoptate de municipalitate.


Mai mult în anul 2014, primăria Mannheim a înlocuit vechile containere de gunoi din districtul Neckarstadt-Vest cu unele noi, cu capace roșii pentru a le face mult mai vizibile.




Adaugata pe : 19 Octombrie 2017.


← Înapoi



nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii


Enter Code >