Român condamnat în UK, după ce și-a lăsat soția însărcinată


tiganca mireasa

 

Un român de etnie romă, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare de către un tribunal englez după ce, anul trecut a întreținut relații sexuale cu o fetiță în vârstă de 12 ani. Fata, care la scurt timp după a devenit soția acestuia, se află acum în România și urmează să nască în următoarea perioadă, scriu jurnaliștii de la Essex Live News.

 

Cazul a devenit public după ce în luna aprilie, în timpul unui control de rutină, un echipaj de poliție a oprit o mașină în dreptul unei spălătorii auto din orașul Epping. În autovehicul se aflau patru pasageri - inculpatul, soția acestuia și alți doi copii.

 

Polițiștii au devenit suspicioși o dată ce au aflat vârsta fetiței iar în urma unei descinderi la o adresă din orășelul Epping, bărbatul a fost reținut.

 

Potrivit procurorilor în rechizitoriul înaintat instanței, bărbatul de etnie romă s-ar fi căsătorit cu minora în România anul trecut, imediat după ce a întreținut relații sexuale cu aceasta, iar ulterior s-au mutat Marea Britanie. Mai mult, procurorii susțin că bărbatul ar fi pledat vinovat la audieri pentru că a violat o fată sub vârsta de 13.

 

Procurorul de caz, Jamie Sawyer, a susținut în fața instanței de judecată că  întreținerea de relații sexuale sub vârsta de 16 ani cu sau fără acordul părților este pedepsită de lege atât în România cât și în Marea Britanie.

 

Avocatul inculpatului a susținut în fața instanței că deși din punct de vedere legal, căsătoria celor doi este ilegală, se pot invoca circumstanțe atenuante ce țin strict de tradiția romă iar actul sexual a avut loc cu consimțământul celor doi. Un astfel de exemplu este dat de faptul că anul trecut când inculpatul avea 24 de ani, toți prietenii și membrii familiei care aveau vârsta apropiată cu a minorei erau deja căsătoriți. Mai mult, avocatul a declarat că etnia romă este una dintre cele mai persecutate la nivel european iar tradițiile lor culturale nu sunt respectate în țările de origine, în special în România.


Instanța de judecată a respins însă argumentele apărării. "Întreținerea de relații sexuale cu unui copil în vârstă de 12 ani, cu sau fără acordul părților sau a părinților este interzisă de lege, indiferent de obiceiurile specifice oricărei minorități. Trebuie reținut că viitoarea mămică este un copil care așteaptă un copil. Copiii trebuie să fie protejați de ceilalți și de ei înșiși" și-a motivat judecătorul decizia.




Adaugata pe : 10 Octombrie 2017.


← Înapoi



nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii


Enter Code >