Român reţinut, după agresiunile sexuale din Gara Koln


Koln agresiuni

 

Un imigrant român a fost reţinut de poliţia germană. El este acuzat că a molestat o turistă în Gara centrală din Koln, unde în noaptea de Revelion au fost agresate sexual sute de femei, informează site-ul publicaţiei germane Express.


Cu toate că bărbatul şi-a susţinut nevinovăţia în faţa poliţiştilor, aceştia au rămas neînduplecaţi. Românul în vârstă de 39 de ani era în stare de ebrietate, în momentul reţinerii.


Turista germană în vârstă de 23 de ani a reclamat că a fost abordată de un bărbat în Zona A din Gara centrală a oraşului Köln. Ea a povestit că a fost atinsă în zone intime de agresor şi a depus plângere la secţia de poliţie din Gara centrală.

Sute de femei au reclamat că au fost agresate sexual, în noaptea de Revelion, de numeroşi bărbaţi, tot în Gara centrală din Koln. Incidente similare au fost semnalate şi în alte oraşe germane. Autorităţile au fost criticate pentru toleranţa faţă de imigranţii extracomunitari, cărora li s-au atribuit numeroase agresiuni de acest tip. Presa germană a dezvăluit ororile pe care au fost obligate să le suporte sute de tinere. Incidentele de atunci s-au soldat cu demisia şefului poliţiei din Koln şi au generat o amplă dezbatere în Germania despre drepturile şi obligaţiile imigranţilor. 




Adaugata pe : 02 Martie 2016.


← Înapoi



nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii


Enter Code >